Speranță

S-au cunsocut întâmplător
Din pură voie a soartei,
Ea, l-a plăcut copleșitor
Când l-a privit vorbindu-i.

Când l-a văzut întâia oară
Un fulger parcă a străpuns-o,
Și a simțit că e chimie
Chiar dacă nu a spus-o.

Nici nu putea ca să îi spună
Căci părea imposibil,
În conjunctura ce se-aflau
Era inadmisibil.

Surâsuri calde-i arăta
Îi era greu să-ascundă,
Dorința ce o cuprindea
La privirea lui blândă.

A fost un vis, atâta tot
În mintea-i bulversată,
De câte ori se întâlneau
Ea se pierdea-ndată.

Rațiunea îi spunea
Că este imposibil,
De el a se îndrăgosti
E lucru intangibil.

Zadarnic mereu încerca
Din minte să și-l scoată,
De câte ori îl revedea
Se pierdea de îndată.

Și timpul a trecut, firesc
Iar ea visa, ca poate odată
Ființa-i să aibă curaj
Să-i spună dorința visată.

Iar visul, pare-se într-o zi
Pe loc s-a transformat,
Ca în magie, după fel
În fapt mult așteptat.

Și nu-i venea a crede, ea
Ciupindu-se își spunea,
Să fie oare realitate
Sau e în mintea mea?

Și nu visa, era real
Dorința ce zăcea,
Printr-un mesaj al fericirii
Pe loc se transforma.

Abia acum aflase ea
Că el simțea la fel,
Plin de dorință o plăcea
Dar nu-ndrăznise nici el.

Cu îngerii în cer dansau
Și trăiau parc-un basm,
Și se-amuzau cum ani la rând
Au trăit doar fanstasm.

Cum orice basm are final,
Al lor basm adorat,
La prima adiere de vânt
Pe loc s-a spulberat.

Regrete mari și-au exprimat
Dar ce aveau să facă?
Au hotărât că e mai bine
Ca ei să se despartă.

Visul frumos lua sfârșit
Chiar dacă nu-și doreau,
Dar, optimistă ea spera
La șansa a doua.