RSS

Arhive zilnice: 6 mai 2013

Părinților

oua1

Azi, în ziua Mare Sfântă,
Nostalgii m-au copleşit,
Că timpul dus nu se-ntoarce,
Din vremurile ce-au apus.

În zi de Paște ne-adunam
La masă toți cu mic, cu mare,
Și bunătățile-mpărțeam
Frățește fiecare.

Masa era îmbelșugată
Căci avea grijă mama,
De Înviere după rit
Totul să fie pregătit.

Ouă roșii când ciocneam
Cu fiecare-n parte,
Urale copilăreşti scoteam
Pentru puţinele nesparte.

De Paște mare bucurie
Părinții ne făceau,
Cadouri, jucării, de toate
Cu drag noi le-așteptam.

Acum mari ne-am făcut
La rându-ne înțelepți,
Dar n-am uitat copilăria
Și de ai noștri părinți.

Astăzi de Paște îți urez
Mamă, tot binele din lume,
Și nu uita cât te iubesc
Chiar de nu-s lângă tine!

Tată drag, ţie ţi-aş spune
Cât de duios mi-e dor de tine,
Şi-aş da orice ca să mai pot
În viaţă eu să te mai văd.

Sărbătorile sunt frumoase
Când ești cu cei dragi la masă,
Când cineva drag a plecat
Un gol în suflet ți-a lăsat.

Iubește-i pe ai tăi părinți,
Ei sunt precum niște Sfinți,
Cât timp sunt în preajma ta
Mereu  te vor proteja!

 
52 comentarii

Scris de pe 6 mai 2013 în Poezii

 

Etichete: , , , , ,