RSS

Emoţii La Terasă

08 Mai

canstock20210303Pe el l-am întâlnit întâmplător, recent la o terasă. Eu savuram o prăjitură delicioasă şi un cocktail. El în acelaşi loc, doi metri mai încolo, stătea la umbră-n timp ce mă privea pătrunzător.

Părea un singuratic, trist cu o privire caldă şi ochii lui frumoşi de un albastru ciel.
Recunosc, mi-a plăcut de îndată ce l-am văzut.

Eu savuram desertul în timp ce privirea lui nu se abătea deloc de la mine.  Se uita continuu în timp ce eu mâncam.
Nici nu ştiam ce să mai cred. Chiar m-am înspăimântat. Şi totuşi privirea aceea caldă m-a liniştit îndată.

Mi-am savuram în continuare desertul sperând că se va plictisi să mă privească, dar dimpotrivă, s-a ridicat în picioare și s-a apropiat uşor în timp ce mă privea la fel de insistent.

Mi-am continuat desertul cu ale mele gânduri sperând că poate, poate renunţă în final.

De unde…. ochii lui tot  înspre mine…

Îmi sună telefonul, vorbesc vreo cinci minute, distrată râd, glumesc. Continui cu desertul….
El…. neclintit cu ochii aţintiţi spre mine.

M-am luminat abia când mai aveam o bucăţică din delicioasa savarină.
M-am ridicat şi înspre el m-am îndreptat, sfioasă.  Oprindu-mă în faţa lui i-am oferit prăjitura rămasă….iar el…. mi-a mulţumit politicos…

,,Ham, ham!,,… în limba lui, …superbul Husky Nordic.

😉

 
47 comentarii

Scris de pe 8 Mai 2012 în Uncategorized

 

Etichete: , , , , ,

47 responses to “Emoţii La Terasă

  1. malvina7

    8 Mai 2012 at 10:34

    foarte tare descrierea ta!

     
  2. Adeena

    8 Mai 2012 at 10:38

    La ce v-ati gandit ? 😉

     
  3. Adrian Florea

    8 Mai 2012 at 10:53

    ptiuu, ptiuu si eu care ma gandeam la… ca deh, asa-i romanul si lb romana…

     
  4. flavius

    8 Mai 2012 at 11:32

    ….totusi..mai sunt si oameni care indragesc animalele necuvantatoare. Felicitarii pt articol,superba expresivitatea lui.

     
  5. adriana

    8 Mai 2012 at 11:57

    ..hmmm…foarte frumos articolul tau, cine stie poate te pune pe ganduri sa iti iei si tu unul acasa:)

     
  6. doloresstoian

    8 Mai 2012 at 14:01

    si eu am luat plasa… ma gandeam ”se pune de-o idila”….

     
  7. Alex DIMA

    8 Mai 2012 at 14:35

    mai Adeena cum ne tii tu in suspans..tu si stereotipurile astea. Bv pt metoda aleasa, caci stereotipurile sunte prezente printre noi in continuare.

     
  8. Adeena

    8 Mai 2012 at 14:45

    Va multumesc pentru like si comment. Ma bucur sa aflu ca am reusit sa va tin in suspans.
    🙂

     
  9. Anonim

    8 Mai 2012 at 18:27

    foarte frumos articolul tai.

     
  10. Adeena

    8 Mai 2012 at 18:34

    Multumesc frumos.Te mai astept pe blog pentru a citi si altele

     
  11. Anonim

    9 Mai 2012 at 23:11

    hahahahahahaha…super !

     
  12. Adeena

    10 Mai 2012 at 09:24

    Merci🙂

     
  13. elena dotcos

    12 Mai 2012 at 01:21

    offffffffffffffffff…… ce pacat ca nu am fost si eu acolo sa-l vad pe stapanul cainelui 🙂

     
  14. Adeena

    12 Mai 2012 at 22:37

    Stapanul ………..era o femeie 😛

     
  15. World of Solitaire

    7 Martie 2013 at 15:36

    Mă întreb doar:”Ce-ar fi spus Buffon?”
    Madi şi Onu

     
    • Adeena

      7 Martie 2013 at 16:16

      Buffon naturalistul sau Buffon fotbalistul? 😉.

       
      • World of Solitaire

        7 Martie 2013 at 17:20

        Am să te-ntreb pe acelaş registru.
        Tu la care crezi, că puteam face referirem, vizavi de tine?
        Madi şi Onu

         
  16. Adeena

    7 Martie 2013 at 18:57

    Mulțumesc pentru că făceai referire la …el … si nu la celălalt . 🙂
    Cu mare drag și respect: Adeena 🙂

     
  17. World of Solitaire

    7 Martie 2013 at 23:05

    Tot năstruşnică, rămâi,

    Cu Adeena, nu te pui!🙂

    Onu

     
  18. JK Bevill - Lost Creek Publishing

    3 Aprilie 2013 at 10:01

    Reblogged this on lost creek publishing.

     
  19. Adeena

    30 Iulie 2013 at 16:34

    Reblogged this on Viața, Prin Ochi De Femeie.

     
  20. annetbell

    30 Iulie 2013 at 17:48

    Great description.. . . namaste. . .Anne

     
  21. World of Solitaire

    30 Iulie 2013 at 21:11

    De câte ori, te recitesc,
    Fiori, în nerostite căi,
    Mă-ndeamnă să te cert,
    Sau să te rog,
    De astă dată,
    Să nu uiţi…, că-n tine,
    Filon de aur literar,
    Neprospectat, aşteaptă!
    Onu

     
  22. succesulpe

    30 Iulie 2013 at 22:26

    Ai avut profesori buni… 😆

     
    • Adeena

      1 August 2013 at 13:05

      Mda, asa este. 🙂
      O zi faina iti doresc!
      Cu drag : Adeena 🙂

       
  23. Mishuk

    31 Iulie 2013 at 23:19

    și eu care credeam….că e doar un tablou pastel…

     
  24. Mishuk

    31 Iulie 2013 at 23:22

    m-ai păcălit😛

     
    • Adeena

      1 August 2013 at 13:07

      hi, hi…am reusit? 😉
      O zi minunata, plina de inspiratie iti doresc!
      Cu drag : Adeena 🙂

       
  25. kuvinte

    3 August 2013 at 11:57

    Deja vedeam o poveste cu happy-end acolo!:)M-ai pacalit de dimineata!
    Foarte inspirata!
    Husky sa fie atunci!

     
    • Adeena

      3 August 2013 at 11:59

      Multumesc mult.
      O zi absolut minunata iti doresc !
      Cu drag : Adeena🙂

       
  26. Aliosa

    7 August 2013 at 23:02

    Inceput plin de suspans, sfarsit frumos !
    Felicitari !
    La cat mai multe asemenea articole !
    O noapte cu vise frumoase !
    Aliosa.

     
  27. alinalerca

    8 August 2013 at 14:06

    Hahaha..tare! Imi si imaginam un tip dragu, dar un pic nebun. Chiar voiam sa il iert pentru felul lui de a se holba la o persoana in timp ce mananca. :)) Of, cutu!😀

     
    • Adeena

      8 August 2013 at 15:07

      Multumesc Alina pentru aprecieri.🙂
      Am vrut sa-mi tin cititorii in suspans si in final sa le ofer cireasa de pe tort.
      Iti doresc o zi absolut minunata!
      Cu drag: Adeena🙂

       
      • alinalerca

        8 August 2013 at 15:33

        Multumesc🙂

         
  28. Heartafire

    13 August 2013 at 03:00

    scris foarte bine. Te rog iartă-traducere mea, sper că nu e prea rău.

     
    • Adeena

      14 August 2013 at 23:15

      It’ just perfect.🙂 Thank you very much, you are so kind.
      Wish u all the best and warm regards!🙂

       
      • Heartafire

        15 August 2013 at 01:59

        Thank you , Adeena

         
  29. Maria Günther

    22 August 2013 at 00:00

    … Sa nu devii aproape geloasa ca nu ai avut asa noroc?… Buna!

     
  30. Diana

    30 August 2013 at 21:51

    finalul e bestial! felicitări!

     
    • Adeena

      30 August 2013 at 21:54

      Multumesc mult Diana.
      O seara minunata! 🙂
      Cu drag: Adeena.

       
  31. Mihaela C.P.

    31 August 2013 at 08:51

    M-a amuzat scurta povestire .Cred ca ma gandeam si eu ,ca si ceilalti la un tanar privind catre fata frumoasa care savura o prajitura. Si aproape am fost dezamagita cand am vazut ca s-a multumit cu prajitura, ca asta astepta…pana am citit si cine era tanarul pofticios🙂.

     
    • Adeena

      31 August 2013 at 19:23

      Multumesc mult Mihaela. Ma bucur ca iti place.
      Iti doresc o seara minunata si un inceput de toamna pe placul tau!
      Cu drag : Adeena 🙂

       
  32. Alex

    1 Septembrie 2013 at 01:33

    Ha, ha! Ai un umor teribil! Şi eu care credeam că este vreun admirator fermecător… dar nu „lătrăcios”!😀
    Mi-a plăcut mult întâmplarea povestită de tine.
    Numai bine, Adeena!

     
  33. Bursucel

    11 Octombrie 2013 at 21:48

    He he… fain!🙂

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: